Pe 9 martie am pierdut-o pe Kara, cea mai buna prietena a mea, cel mai bun caine pe care puteam sa-l am vreodata. Este adevarat ca avea ceva anisori, aproape 14 ani, dar nu cred ca asta conteaza si nici nu ma ajuta sa sufar mai putin.  Era prietena noastra, era cea care avea grija de noi si ne iubea neconditionat, chiar daca nu am fost cei mai draguti oameni din lume.

In ultimii ani cred ca a fost cea mai fericita pentru ca fetele au crescut si se jucau mereu cu ea. Intinerise brusc dintr-odata: sarea, alerga si se alinta ca un copil. Cu un an inainte, de Paste, un var le-a adus fetelor doi pui de gaina, care au crescut si i-au devenit prietene. Gushitele, cum le spun fetele, sunt doua gaini foarte istete care au mancat alaturi de Kara, au baut apa din oala ei si s-au incalzit in aceasta iarna langa ea. Desi aveau o cusca separata, au locuit cu Kara si s-au simtit foarte bine impreuna. Mai apoi , in ianuarie, a aparut Max, un baietel foarte zvapaiat pe care a fost mai intai geloasa, apoi l-a adoptat cu drag, desi este foarte galagios. Max, un caine din rasa Lagotto Romagnolo, mai precis un catel latos si jucaus care, cica, ar fi cautator de trufe, o zapacea zi de zi, clipa de clipa pana cand… s-a intamplat. Fara ea, mititelul este foarte trist. In prima seara a plans mult si voia in casa. A doua zi, la fel. Nici acum nu mai sta in cusca in care statea alaturi de Kara, ci afara, in patutul din carpa pe care-l are de cand era foarte mic. Patutul si paturica cea roz il fac sa se simta in siguranta. Daca atunci cand a venit pentru prima oara la noi era trist pentru ca se despartise de fratii si de mama lui, acum despartirea de Kara, a doua lui mama, a fost parca mai grea. Stiu, timpul le vindeca pe toate, dar nu este atat de simplu.

Stiti ce se intampla in acest moment? Gushita 1 imi bate-n geam, Gushita 2 sta pe cusca, iar Max latra. Parca stiu toti trei ca scriu despre Kara si ma sustin.

IMG_1519IMG_1518

Reclame