M-am trezit in zori, ca era vreo cinci si-un pic, cu gandul ca… ceva, undeva, nu merge. Mi-am spus apoi ca mai bine ma bucur in continuare de caldura asternutului si aflu pe urma ce ma deranjeaza. Am atipit la loc, ca sa ma trezesc peste o ora. Gandul nu-mi dadea pace si ma tot trezea. M-am intins zdravan, rearanjandu-mi toate incheieturile, apoi m-am intors pe partea cealalta. Sic. Nu vreau si pace sa ma ridic. E sambata, e liber, toti in casa dorm. De ce sa fiu eu somnambula? Mi s-a facut sete, dar nu mi-am intins mana dupa cana de…lene. Aoleu! Cred ca vreau la baie, dar n-am chef… nu vreau! Daca m-am ridicat, gata cu odihna mea, cu somnul meu de frumusete, cu tot! Trebuie sa dorm opt ore pe noapte, iar eu dorm pe apucate trezindu-ma din cauza vreunui picior in cap sau a unui gand insistent. Ei, parca in noaptea asta fiica-mea nu m-a transformat in minge, dar tot m-a atins un pic. 

Pauza. S-a trezit micuta mea si s-a cocotat in bratele mele. Gata cu scrisul, iar! Ba nu, am scapat. S-a refugiat la tat’su. Dar sa revenim la oile noastre… Doborata de sete si cu o maaaaare nevoie, am coborat incet un picior, apoi altul, tarsaindu-mi picioarele si corpul meu suplu si perfect pana-n baie, nu inainte de a-mi lua telefonul, normal. Acolo cred ca e o problema si trebuie s-o rezolv, urgent. Am intrat pe blog si… dezastru! Am gasit cateva repetitii, apoi un „i” in plus, inca o exprimare defectuoasa si eu am dat ieri seara, cu degetelul meu, „Publica”. De ceeee? Imi spunea mie subconstientul ceva… Acum vor primi cei doi sau trei urmaritori ai mei, poate ca sunt patru :), pe mail, un articol plin de greseli. Ce bine ca e sambata si pot remedia greseala! Dar daca n-au avut somn si-au citit? Dar daca… bla.bla..bla… Uite, vedeti? De aia n-are ursu coada, ca eu fac greseli. Si ce daca, oameni buni? Ca tot nu ma citeste decat mama, o prietena de-a mamei, o verisoara si vreo doua prietene. Asta suna ca prostia de pe Facebook cu „stiu ca nu distribuie nimeni”. Va dati seama ca, daca ma citeau mai multi, urlaaaaam de rusine, de emotie si de alte alea. Cand scriam la ziar sau la revista, nici nu-mi pasa. Era munca mea si gata. Aveam un salariu pentru asta, dar acum, cand nu iau nimic… acum ma tot gandesc la capra vecinului sau mai bine zis, spun ca altii se gandesc la capra mea, desi eu mai am doar cainele, pe Max, si cele doua Gusi :). Glumesc, normal. Ar fi buna o capra. Laptele ei e asemanator celui de mama, asa ca, maine-poimaine ma vedeti cu capra la veterinar, apoi la pascut :).

De fapt, doream sa va spun ca stresul ramane, iar subconstientul lucreaza si corecteaza din obisnuinta, chiar daca sunt sau nu urmarita pe blog, chiar daca sunt citita sau nu si asta pentru ca, intr-o buna zi, cineva m-ar comenta in vreun fel. Suna intr-un fel ciudat fraza mea, nu-i asa? Imi suna a „Prostia omeneasca” cu al ei drob de sare. Si eu care credeam ca m-am vindecat! Nu de prostie, ci de emotii :). Ca nu-mi mai pasa de ce spune lumea, ca ma iubesc mai mult si-mi iert multe. E drept ca ma iubesc mai mult ca-n trecut, desi nu mai sunt miss si-s „expirata” pentru fiica cea mare, dar daca nu ma iubesc eu, atunci cine? De emotii nu ma vindec si pace. Si poate ca e mai bine asa. Altfel n-as mai fi Eu? Uite de-aia am folosit pseudonim la „Harry Potter” ( 🙂 🙂 🙂 ).

Stiuuuu. E plin articolul de emoticoane si e drept c-am exagerat, dar cu hi hi si ha ha, n-am vrut, asa ca… am un articol dalmatiano-galbui- puisor vesel, pleonastic. Dar voi sparge monotonia emoticoanelor cu niscaiva capsunici… 

IMG_2475

Astea-s pentru dulceata 🙂

Vedeti ca nici de data asta n-am facut corectura. Sic.

 

Reclame