Lunea stiu clar ca e ziua mea buna, ca toate-mi merg din plin si am un surplus de energie. Ca de fiecare data, totul a fost minunat pana la un punct. Ma-ntorc cu micuta mea de la gradinita, dau sa parchez incercand sa-mi aranjez frumos masina ca sa nu deranjeze pe nimeni si sa fie cat mai la umbra (ca a venit si la noi soarele si sunt 33 de grade) si … claxoane disperate in spate. Un „domn” parcase cu  tupeu pe jumatate din trotuar  asa ca, dragi mamici de pe strada mea, veti plimba carucioarele cu copilasi, din nou, pe strada. Trezit din visare, s-a „speriat” si a inceput sa claxoneze cu putere. Ca de, era pe mosia m’nealui si asa avea chef.  Speriata de zgomotul din spate, parchez, cobor si-l intreb ce doreste. Imi raspunde cu aplomb, asa ca domnul Goe, ca-l deranjez. Mamitica din mine il intreba in replica:”Dar cand ati parcat stramb, nu v-ati dat seama ca dumneavoastra deranjati, de fapt?”. Si uite asa mi se-ncinge o discutie, care se aprinde in momentul in care Mamitica, adica eu, jignita si speriata de trauma pe care strainul o provoca micutei mele care-mi era alaturi, aude: „Mai bine misca-ti curu’ la treaba, decat sa stai aici!”. Eeeeeee, pana aici i-a fost obraznicului. I-am facut o fotografie la masina, de teama sa nu faca si altceva si eu sa n-am numarului lui, apoi i-am spus clar si raspicat ca sun la „112”. „Domnul” s-a infuriat si s-a legat de-o vecina ce trecea pe acolo, ca s-o ia de martor. Sarmana femeie speriata si deranjata de discutie, incerca intr-o doara sa calmeze spiritele, dar nimic. Omu’ cu tupeu inainte… 

Dragii mei, nu doresc sa va oripilez relatandu-va discutia caragieleasca de-a fir a par, ci sa va spun doar ca eram suparata pe purtarea individului si-am gresit. Asa ca-mi cer acum scuze „domnului” alaturi de care mi-am pierdut clipe pretioase, poate vreo 10 minute, si va spun ca-mi pare rau ca am intrat in asemenea discutie. Credeti-ma, nu merita nimeni asa ceva. Am gresit, repet, pentru ca trebuia sa gandesc inainte, abia mai apoi sa deschid gura.  „Caldura mare, monser”, caldura mare care a incins spiritele si mi-a dereglat directia. Aveam treburi bune si frumoase de facut si, in loc sa am parte de o zi frumoasa si linistita, am derapat. Dar pentru putin timp pentru ca, slava Domnului, am prieteni.

Dar cum nu aveam sa dau fuguta la vreun cabinet de psiho-terapie, unde sa-mi aline supararea si sa-mi goleasca buzunarul, am facut ceea ce stiu eu mai bine: am sunat o prietena. Am sunat peste maaaari si taaaari ca sa vorbesc cu Zorina, fata cu nume de floare si prietena mea draga, care stie mereu sa-mi spuna cuvinte frumoase si linistitoare. Cuvintele ei calde, spuse pe un ton calm si bland mi-au alungat supararea. Sinceritatea lor si dragostea cu care au fost spuse, mi-au fost de ajuns. Mi-a reamintit pentru ce sa fiu recunoscatoare si de ce nu am voie sa dau curs unor astfel de discutii inutile. Inteleapta, ca de obicei, frumoasa mea prietena mi-a luat povara aruncand-o departe… 

Dar nu e singura la care „alerg” ori de cate ori cineva imi tulbura apele. O alta balanta, prietena mea din copilarie, nascuta in aceeasi zi cu Zorina, ma imbarbateaza mereu. Amintesc de ea acum pentru ca, in timpul clasei a VII-a, atunci cand eram mici artiste indragostite de arta, pictura si frumos, prietena mea a adaptat piesa „Domnul Goe” transformand-o intr-una care se mula perfect vremurilor: spumoasa, mai savuroasa si cu mai multe personaje pe gustul nostru. Repetitiile au fost incantatoare, iar piesa si noi, am fost revelatia Scolii de Arte intregul an si anul urmator, chiar. Dupa ani, ma vad jucand din nou, intr-un alt rol, nepregatit si nedorit. Daca atunci fusesem tanti Mita, acum ma transformasem din Mama in Mamitica, cu un domn Goe mai altfel decat atunci :). Rolul de azi nu mi-a placut si  e clar ca nu-mi doresc o reluare.  Asa ca,  imi spun mie si tie, celui care citesti acum:” Rogu-te, gandeste inainte de a deschide gura!”, ca eu asta incerc sa fac.

 

Reclame