Vara asta a venit cu caldura mare si multe targuri de care, sincer, vreau sa profit cat pot :). Asa c-am incalecat scumpa-mi masina alaturi de familie luand drumul targului si-al atelierelor. Mare lucru n-am cumparat noi, dar am pierdut ceva timp, cu folos, pe la doua ateliere care i-au facut cu ochiul celei mici. Cea mare era doborata de caldura, ca noi toti, si „prea mare pentru asa ceva”, asa ca a plecat cu tat’su, Dumnezeu stie unde. Iar noi doua ne-am pus pe treaba.

Pentru inceput am ochit taraba cu lumanari confectionate din ceara naturala fara pic de parafina. Dupa zeci de minute de asteptare, mica mea Picasso si-a rulat o lumanarica, apoi s-a indeletnicit cu confectionarea alteia, care nu prea i-a iesit. La varsta ei nici eu nu aveam atata rabdare, recunosc, desi ea chiar a incerca, zau! Dar a scapat ambele lumanari (a incercat doar de doua ori din cauza copiilor care asteptau la rand), in ibricul cu ceara fierbinte. Draga de ea s-a suparat, eu la fel, ca si eu sunt doar un copil mai mare 🙂 si ne-am promis sa ne intoarcem mai tarziu pentru o noua incercare. Dar mai tarziu, roata olarului i-a rapit intreaga-i atentie, ca mai apoi sa-i daruiasca cea mai frumoasa farfurie din lume: farfuria ei. 

Multumesc din suflet pentru ziua minunata de 11 iunie „oferita” de Atelierul de lumanari – Ceraria (https://www.facebook.com/Ceraria.lumanaridincearadealbine si  Scoala de olarit de la Piscu (https://www.facebook.com/ScoalaDeLaPiscu).

IMG_2598 IMG_2599 IMG_2600 IMG_2601 IMG_2602 IMG_2604IMG_2605 IMG_2608 IMG_2609 IMG_2610 IMG_2612 IMG_2613 IMG_2623 IMG_2626 IMG_2627 

 

Reclame