Si cand credeam ca de azi inainte voi lenevi diminetile cu o carte-n mana… mi-am dat seama ca zilele mele nu pot incepe mereu asa. La dus gandurile mi s-au ordonat ca prin minune, iar lista-mi din cap s-a scris frumos si ordonat ca la scoala :). Asa ca am inceput prin a-mi uda florile din casa si balcoane, ca pe alea din gradina le uda iubitul meu sot, i-am calcat  ‘mnealui o camasa, ca doar n-o sa arate ca scos din cosul cu rufe si mi-am controlat fetele sa vad daca nu dorm pe langa pat, ca-s atat de zburdalnice in somn, incat mai mereu le gasesc cu picioarele atarnate ori chiar pe jos. Au trecut aproximativ 4-5 ore de cand m-am trezit si am deja facut cateva lucruri marunte, neuitand aici de Facebook, E-mail si Pinterest, ca pe Instagram n-am intrat. Inca nu ma atrage, dar curand simt ca ne vom imprieteni. N-am uitat nici de vase, dar curios… chiuveta mea era luna, asa ca am adunat canile si paharele de prin casa. Cu vasele astea, chiar am o relatie :). In urma cu cinci ani ne-am cumparat o frumoasa masina de spalat vase care sa-mi protejeze manusitele, masina pe care am folosit-o doar de vreo trei ori. N-am suportat sa vad vase stranse in asteptarea unui dus, asa ca le-am spalat in continuare cu riscul de a-mi deteriora pielea-mi gingasa. Dar sa trec la treburi si intamplari importante pentru persoana mea.

Joi a fost ziua surorii mele. In copilarie, ziua noastra, a mea si a ei, ca a parintilor nu mai stiu cand le sarbatoream, erau cele mai importante evenimente de pe pamant, dar acum entuziasmul s-a domolit. Nu mai sarbatorim cu salve si tunuri, ci abia daca ne intalnim la o masa. Am sunat s-o felicit, apoi am sunat-o din nou ca sa-i propun sa luam fetele si sa mergem undeva… oriunde, doar sa fim impreuna. Cele mici au alergat fericite la locul de joaca, cea mare era la scoala, iar noi ne-am retras la o masa si am spus verzi si uscate, alaturi de mama, normal. Nici nu mai stiu ce am spus si despre ce am vorbit, dar la plecare deja ma simteam mai bine. Statusem cu sora mea mai mult de cateva minute, cum facem de obicei. Cu mama ma mai vad, dar sora-mea e scumpa la vedere.  Ieri, spre seara, desi „sarbatorisem”, a venit la noi cu un tort din ciocolata belgiana, un fel de mousse delicios pe care l-am savurat impreuna. Si iar am depanat amintiri si am vorbit muuult si bine, dar sincer, iar nu stiu despre ce. Doar partea cu amintirile imi staruie-n minte. A fost placut. Poate vi se pare ciudat, dar pentru mine cele doua intalniri au fost ceva deosebit, mai ales ca eu si sora mea ne intalnim rar, iar la telefon nu vorbim, decat tot asa… de la putin spre deloc :). Luna aceasta este una aparte pentru ca este luna noastra, zilele noastre de nastere ne ajuta sa ne intalnim. De fapt cred ca pot numara de cate ori ne vedem intr-un an: de Pasti, de Craciun si de zilele de nastere. Stam la doi pasi una de cealalta, dar asta-i situatiunea, dragilor. Eu am o relatie mai stransa cu vasele mele, decat cu sora mea. Suna urat. Stiu. Imi plac vasele mele, am nevoie de ele, ma folosesc de ele, dar pe sora mea o iubesc, am nevoie de ea si n-am incercat s-o folosesc niciodata. Mi-ar placea sa ne vedem mai des, sa facem „lucruri” impreuna, dar pare-se ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Mi-ar fi placut ca sora mea sa-mi fie cea mai buna prietena, dar nu e asa, desi cred ca e printre cele mai sincere persoane din viata mea. Si eu, la fel. De aici cred ca vine si distanta dintre noi. Functionam bine asa, la distanta. Ne e dor una de cealalta, vrem sa ne vedem, ne mai vedem, dar atat. Cred ca vreau eu prea mult si mai mult… nu se poate. E bine si asa. Imi place oricum sau, mai bine zis, m-am invatat si asa. Fiecare are prietenele ei, fiecare are alte gusturi, placeri si forme de manifestare ale trairilor. Eu ma exteriorizez, ea e o introvertita. Eu rad ca „proasta”, iar ea doar zambeste. Mai si rade uneori, dar mi-ar placea sa mai radem la unison. Acelasi sange, aceeasi grupa sangvina, aceiasi parinti, acelasi timbru vocal, dar atat de diferite. Ea e cea mica, dar in copilarie toti credeau ca eu sunt mezina. Cum va spuneam, radeam ca proasta :). Eu cred ca radeam din tot sufletul, cu drag si placere. Fiecare crede ce vrea. Oricum mie-mi place sa rad si, sincer, regret ca nu mai rad asa de mult ca-n trecut. Optimismul si exuberanta din copilarie si tinerete nu s-au spulberat, doar c-au mai palit. Maternitatea, bat-o vina :)! Rasul de-acum e o avalansa de emoticoane, unul mai smecher decat celalalt, dar a ramas, chiar daca e ceva mai palid. Nu rad cu mana la gura, ci cu gura deschisa de parca as vrea sa inghit pe careva. Glumesc, normal. Dar inainte cred c-am inghitit vreo doi :). Si cum… ce e prea mult, strica, inchei aici spunandu-va doar: saptamana viitoare este ziua mea. Asta inseamna ca ne vom vedea.. din nou… 🙂 🙂 🙂

Reclame