Vad cum soarele apare si nu stiu daca e real au ba. Doamne! A trecut vara asta atat de repede, incat n-am reusit s-o „simt” asa cum trebuie. La mine-n suflet vara nu s-a incheiat. E o vara continua, doar sunt nascuta-n iunie, ce Dumnezeu! Dar, sincer, nici nu stiu cand a trecut. Ce-i drept si vacanta copiilor s-a micsorat, dar nu acesta este motivul. Nu m-am saturat de soare, de mare, de plaja plina cu nisip. Nici macar n-am cules scoici sau pietrele mele dragi, pe care le culeg an de an, de cand ma stiu. E primul an in care nu am adus acasa nici o pietricica. Nici macar una. E clar. Vara nu s-a incheiat. Si cum a inceput scoala, iaca si ploile au dat navala, acompaniate de frig, normal. Parca nu-mi era de ajuns umezeala. Trebuia sa mai si inghet. Azi-noapte, al meu sot care doarme ne-nvelit si cu ferestrele larg deschise.. a inghetat. A tremurat ca o frunza-n vant, dar n-a intins mana sa-si ia pilota. Dimineata a sarit la mine-n pat sa-l incalzesc. Era reeece, dragilor. Avea picioarele reci si tremura usor, de mi s-a strans inima. Eu toata noapte-mi invelesc puisorul mic de 6 ani, dar puiul mai mare, adica sotul, am crezut ca stie sa se inveleasca singur :). 

De cand a venit frigul, n-am stare. Vreau sa-mi organizez casa, viata, sa-mi aranjez un birou doar al meu in care sa scriu, sa pictez, sa cos, sa fac tot ce vreau si in care sa nu-si bage nimeni nasul. Daca am chef sa scriu la 3 a.m., atunci sa scriu. Si daca tot am incercat sa organizez lucrurile, desi n-am organizat nimic, inca, m-am impiedicat de bagajele cu care-am fost in vacanta. Iar la bagaje erau atasate tichetele de insotire de la aeroport. De obicei ma deranjeaza, dar acum.. acum mi-au adus soare-n suflet si-n priviri, amintiri minunate, inca proaspete. Am intins mana ca sa le indepartez, dar nu m-a lasat inima. Le mai las acolo, cel putin pana plec din nou. Oriunde. Dar sa plec. A nu se-ntelege ca vreau sa fug. No way. Dar vreau sa-mi completez vara din acest an. O vreau intreaga, nu pe jumatate. Vreau vara mea sa-mi incalzeasca sufletul ca in fiecare an, sa ma satur de ea, desi nu cred ca m-am saturat vreodata.