Pentru fiecare dintre noi exista o prima zi, un prim pas, o prima prietenie. La mine, primii pasi cred ca i-am facut alaturi de ea, impropriu spus.. pentru ca ne-am imprietenit dupa calculele mele pe la 2 ani, dar e clar ca Ea este prima mea prietena. Blonda, ochi verzi, isteata foc, balanta, cam asta pot sa spun ca am vazut eu atunci. De fapt, nu cred ca stiam ca-i balanta, dar e clar ca fata aceea frumoasa era un model pentru mine. Echilibrata, talentata in tot si toate, prietena mea dadea trend-ul la noi in bloc, pe strada Violetelor, ca sa zic asa. Toti o placeau. Ma simteam si mai mica decat eram, desi un singur an ne despartea ca varsta. Desena mai frumos, dansa mai frumos, mergea mai frumos. Pana si baietii tot pe ea o placeau mai mult, dar nu ma deranja pentru ca tineam la ea ca la o sora. 

Dupa ani si ani, astazi, acum, va spun ca Ea, prima mea prietena, este persoana care-mi va aminti mereu de copilarie si de cat de fericita si optimista eram. Ceva de genul: Eu, copilul care s-a nascut razand, cu ochii albastri si-un curcubeu de zambete… avea alaturi o prietena cum alta nu-i.. Poate de asta si tin, inca, la ea atat de mult. 

Mereu in preajma sarbatorilor imi amintesc de copilarie si e clar ca-mi amintesc si de Ea, prietena mea. De fapt, imi amintesc mai mereu: cand sunt singura, cand sunt trista, cand vreau sa plang pe umarul cuiva, cand nu gasesc raspuns la ceva si sunt sigura ca ea-mi aduce unul, apoi cand sunt vesela si vreau sa ne bucuram impreuna. E drept ca am o familie minunata alaturi de care traiesc cea mai frumoasa poveste din lume, dar locul primei mele prietene, prietena mea din copilarie, nu-l poate ocupa nimeni. Fiecare are locul lui in viata si inima mea. Nu mai suntem prietene ca atunci, desi pentru mine „locul ei este al ei” si asa va ramane, dar undeva.. candva, ceva s-a schimbat. Am crescut, ne-am maturizat, nu mai rad din orice mai mereu, apoi mi-am ratacit curcubeul, iar Ea mi-a spus clar ca nu mai este fetita de atunci, ca este un alt om cu o alta viata.

img_4714

 Ei bine, in cinstea sarbatorilor si a copilariei vreau ca in aceasta iarna sa-mi ofer zile cu dimineti fermecate in care sa privesc fericita zapada si fulgii de nea care cad fara-ncetare, fara sa ma gandesc la aglomeratia si haosul starnit in oras. Vreau sa astept cu infrigurare sa fac un minunat om de zapada caruia sa-i impletesc cel mai frumos si colorat fular din lume, apoi sa-i daruiesc drept caciula, oala fara o toarta pe care nu ma-ndur s-o arunc de ceva vreme si matura ce sta ascunsa dupa usa. Astept clipa in care sar si-ncalec o sanie, ca mai tarziu sa zbor cu ea pe cel mai tare derdelus din oras, exact ca atunci cand eram copil. Apoi sa simt ca un copil si sa gandesc asijderea, iar impreuna cu fetele mele sa ma bucur de viata, de vacanta ce vine, de bradul pe care-l vom impodobi cu cele mai frumoase decoratiuni din lume: cele facute de noi. Visez sa facem ingeri in zapada fara teama ca ma ud, ca ne udam, ori c-am putea capata vreun guturai. Iar la final de zi sa ne-ntoarcem acasa cu nasul si obrajii rosii de la gerul de-afara si, cu zambetele latite pe fetele-nghetate, sa asteptam cuminti o ciocolata calda si o felie de cozonac langa bradul nostru perfect de Craciun.  Apoi sa-mi sun prietena si sa-i povestesc tot, exact ca atunci, demult, si sa radem din toata inima, pline de incantare.

Reclame