„Hai, imbraca-te! .. Nu vreau! Imbraca-ma, tu! Sunt un presedinte!… Pai un presedinte se imbraca singur. … Ba nu! Presedintele nu asteapta! Eu vreau sa fiu gata si nu sunt. Ei, hai, te-am rugat de doua sute de ori sa ma imbraci si nu vrei! Acum m-am lovit, mi-am bagat degetele-n ochi din cauza ta si ma doare! Auu!” 

Cam asta spunea micuta mea in aceasta dimineata. De cand cu demonstratiile din piata, fiicele mele s-au pus pe treaba. Amandoua au spus ca vor candida la presedintia casei si, in asteptarea voturilor noastre, au inceput sa ne spune care-s planurile pe care au de gand sa le puna in aplicare dupa alegeri. Cea mai infocata era cea mica, sigura nevoie mare pe ea si pe faptul ca amandoi o vom alege pentru ca e mai mica si dragalasa. Ne-a promis cate-n luna si-n stele, apoi a trecut la treaba: producerea de materiale pentru campanie. A reusit sa faca cateva desene care s-o reprezinte, apoi ne-a servit cu dulciuri, cica asa ajunge mai repede la sufletul nostru. Cea mare ne-a spus ca va avea grija de casa, va strange dupa ea, va spala farfuriile, isi va duce hainele murdare la cosul de rufe si multe alte „chestii” pe care am tot rugat-o sa le mai faca din cand in cand. Ne-au promis amandoua marea cu sarea, apoi cate-n luna si in stele, doar-doar ne-or indupleca sa le votam, dar ceva.. acel ceva .. n-au facut. Au venit doar cu promisiuni. Nu are rost sa va povestesc despre campaniile lor cu lux de amanunte, doar sa va spun ca micuta noastra a devenit presedinte, desi noi am spus ca ar trebui sa detina functia amandoua: o zi una, o zi cealalta. Dar cea mare a renuntat. Si-a dat seama ca ar fi prea obositor sa faca ce a promis si a plecat, cu telefonul in mana, spre canapea. Astazi mezina noastra este predinte, unul cu cravata lu’ tati la gat, asa.. ca sa impuna respect. Dar de cand e in functie, doar ne da ordine. 

Asta scriam eu pe 5 februarie. Astazi, 13 februarie, nici una dintre fete nu mai vrea sa fie presedinte. Presedinta lu”tati, cea mica, a uitat de functie si a plecat la scoala unde presedinte este doamna invatatoare :).

 

Reclame