Pentru ca mi-a placut ce-am gasit dimineata pe Instagram, ca doar acum Instagram si Facebook sunt „profesorii” nostri 🙂 , sa ne fereasca Dumnezeu,  am reprodus-o pentru voi: „The best part about story is that the next page is blank and you get to write it ” (Chris Butler). Adica „cea mai buna parte din poveste este ca urmatoarea pagina este goala si tu o poti scrie”.

Atat pentru mine, ca si pentru multi altii, cea mai tare chestie este pagina asta alba pe care urmeaza s-o scriu, pe care-mi descarc toata dragostea ce nu mai incape in sufletu-mi plin sau nervii ( dar nu vreau sa fie alegerea mea), frustarea (uneori) ori placerea de a bate campii cu gratie si  oares’ce talent, depinde de personaj.  E minunat sa scrii intr-una manat de vocea aceea launtrica care-ti sopteste iar si iar cate-n luna si-n stele, apoi sa te opresti, sa respiri adanc si sa citesti. De multe ori m-am minunat citind ce-am scris, de parca n-as fi fost eu cea care aruncasem cu cuvinte-n nestire. Era ca si cum vorbisem ore-n sir cu un prieten, apoi un altul mi-a redat convorbirea inregistrata. Tare! Asa e si-n viata, ca-n scris. Scriitorul, regizorul, maestrul de lumini sunt Eu, apoi Tu, Ea, El  s.a.m.d. Mi-ar placea sa-mi astern gandurile ori de cate ori simt nevoia, dar uneori pur si simplu nu se poate, ori de cate ori ma bucur sau ma revolt si trebuie sa povestesc sau sa-mi ascult subconstientul cum sopteste. E distractiv si oarecum, terapeutic. De fapt, daca este s-o luam dupa specialisti, chiar face parte din terapia omului obosit, stresat, suparat .. bla..bla.. ca n-om fi cu totii nebuni, poate un pic artisti, ca doar ei au voie sa intrige. Cum m-am nascut artista si ador intriga, fara a fi o intriganta (sic) va spun ca-mi place sa alerg pe campii cu flori multe si muuulta verdeata, sa strig cat ma tin rarunchii pentru ca-mi da acea senzatie nepretuita de libertate, apoi sa ma trantesc in iarba moale, desi mi-e frica de capuse 🙂 , si sa privesc cerul de care ma minunez intotdeauna. Recunosc c-am facut tot din ce-am spus inainte, mai putin partea cu aruncatu-n iarba, poate doar in copilarie, si as mai face-o oricand. Ador clipele acelea minunate in care-mi permit sa observ tot ce misca-n jurul meu, sa fiu un simplu spectator fericit si incantat ca un copil pofticios intr-o camera cu dulciuri. Imi place postura aceea de copil, de inocenta si multa naivitate pentru ca doar asa viata este cu adevarat plina de magie si atat de ofertanta. Da, iubesc pagina asta alba pe care urmeaza sa-mi construiesc o lume doar a mea in care „fac doar ce-mi trece prin cap”, parca am auzit asta intr-un cantec.  Imi place sa cred ca toate ideile bune care-mi vin in minte se vor materializa intr-o zi, nu stiu cum, dar voi afla. Ador ideea asta de lume paralela in care pot evada usor si-n care eu sunt atotputernica fara a fi dictatoare, un fel de ciorna a vietii reale din care aleg pentru viata-mi ce-mi place. Si-mi mai place sa ma joc cu cuvintele, sa le-ntorc si sa le rasucesc cum imi vine 🙂 , cred c-ati observat.

  

Toti avem o foaie alba ce asteapta sa fie scrisa, o foaie ce se numeste viata, pe care o scriem cum credem sau cum putem, cu ceva talent au ba. De ne place sa batem campii, asta e. Culegem mai tarziu ce-am semanat, dar cea mai tare parte este aceea in care ne straduim, ne agitam, incercam s-o „scriem”. Spor la „scris” sau „bateti campii cu gratie”, dragii mei, alegeti exprimarea care va convine, bine sa va iasa si sa aveti parte doar de ceea ce va doriti! 

Reclame