Pe 31 decembrie îmi scriam dorințele pentru anul care sosea cu pași grăbiți: una, două, trei, nouă.. habar nu am câte am scris, pentru că am scris câteva. Recunosc că vreau să fac multe pentru mine. Vreau un an mai bun, ca toată lumea, dar mai vreau un an ușor și frumos în care să-mi împlinesc visele care așteaptă de multișor. Sunt curioasă dacă se împlinesc până-n iunie, toate. Eu așa vreau și mai vreau ca fiecare zi să fie „cea mai frumoasă zi din viața mea”. Buuuuun. Până aici toate sunt bune și frumoase. Aproape de miezul nopții, mi-am luat agenda albastră cu dorințe și le-am recitit, apoi am coborât să sărbătoresc alături de familie și prieteni Anul Nou. Perfect. Dopurile de la șampanii săreau în toate părțile, iar eu simțeam cum visele mele, dorințele pe care le scrisesem cu atâta ardoare în agendă, începeau să prindă contur. Așa că, la faza cu pupatul și ciocnitul paharelor, deja știam că dorințele mele sunt pe cale să se împlinească. Știu că vă pare puțin ciudat, dar chestia asta ciudată, pentru unii, funcționează perfect în cazul meu.  

În fiecare an mi-am pus câte o dorință în miez de noapte, dorință pe care n-am împărtășit-o nimănui, și nu-mi amintesc că vreuna să mi se împlinească în anul care a urmat, deși toate s-au împlinit până la urmă, dar mai târziu. Anul acesta am o lungă lista de dorințe și le vreau împlinite pe toate. Dacă în trecut așteptam și .. atât, anul acesta știu sigur că doar eu pot să-mi împlinesc visele, pe toate, fără să aștept nimic de nicăieri. Și mai știu că eu sunt dintotdeauna încrezătoare în mine și în puterile mele care nu m-au înșelat vreodată, poate m-au cam amăgit nițel ceva anișori, dar doar atât. Își mai pierde omu’ direcția câteodată, dar dacă vrea cu adevărat s-o găsească, poate. Iar eu chiar vreau și pot, Slavă Domnului! Cel mai nasol este atunci când nu mai vrei nimic, dar nu-mi amintesc s-o fi pățit în așa hal 🙂 . Eu chiar am vrut mereu câte ceva, poate mai mult decât media, și mai mereu am primit ce mi-am dorit, dar nu chiar imediat. Asta-i un pic nașpa, dar cum nu-s Samantha, e ok. Acum când diminețile-s senine și soarele bate-n geam, totul este posibil. Așa că, lista mea de dorințe e ca și împlinită. Cum suntem abia în 7 ianuarie, iar soarele a bătut clar astăzi în geam și ne-am răsfățat regește la cele peste 12 grade Celsius, nu găsesc vreun impediment, ci doar motive de veselie.

La mulți ani, Ioan și Ioana, Ionelia și Nelu, Ion și Ionica! Ne-am distrat fain astăzi, corect? Fain început de an.. 🙂 

Reclame