Ieri a fost Ziua cafelei și n-am sărbătorit-o cum se cuvine. Asta pentru că de vreo patru luni și ceva zile am renunțat să mai beau cafea. N-am avut un motiv anume. Am vrut doar să nu mai fiu dependentă de ceva. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că ieri am sarbatorit  ziua renunțării la dependențe. Am ales să nu fiu dependentă decât de iubire. Să iubesc și să fiu iubită. Să iubesc tot în juru-mi și să acționez cu iubire clipă de clipă.

Deși iubesc și acum mirosul de cafea, ador cănițele mari și mici cu diferite inscripții și desene, cu forme curioase și culori diferite, apoi visez să realizez singură cești personalizate pe care să le modelez din simpatie, mai nou, pentru această licoare de poveste, am renunțat. Primele două zile au fost un pic mai dificile, apoi gata! Nu mi-am dorit s-o mai beau, n-am simțit nevoia s-o gust, nici atunci când mi-am amintit că am tensiunea mică. Mi-am spus că am o tensiune perfectă și n-am nevoie, apoi cred că așa a rămas. Am o tensiune de aviator 🙂 . La întâlnirile cu prietenele acum beau ceai, apă sau limonadă. La Roma, după vreo săptămână de la eroica mea renunțare, soțul m-a ademenit cu o gură de espresso. L-am mirosit, apoi l-am atins doar cu vârful limbii. Culmea, licoarea fermecată înainte, nu-mi mai spunea nimic. Nu tu pasiune, emoție, trăire datorită mirosului îmbietor, atmosferei încântătoare, locului care era .. wow. Eram în Italia și puteam să beau cel mai gustos, delicios, tare.. espresso, iar eu nu-l mai doream. Știu că trăisem o vreme cu nostalgia cafelelor italiene băute într-o frumoasă stațiune din Regiunea Emilia Romagna, Milano Maritima. Avusesem impresia că băutură mai minunată nu fusese inventată, italienii fiind cei mai talentați barista de pe pământ. Ce cafea la ibric preparată la nisip de unul dintre urmașii lui Suleyman? Astea-s povești de iatac cu cadâne ce sorbeau pe furiș băutura amăruie îndulcită cu câteva bucățele de rahat. Niciuna dintre cafelele pe care le-am sorbit cu nesaț pe malurile Bosforului, ori în resorturile turcești, unul mai elegant și mai ademenitor decât celelalte, nu avea gustul unei cafele preparate în Italia. Așteptam cu nerăbdare să mă strecor pe străduțele din Veneția alături de buna mea prietenă Zorina și să găsim cafeneaua cea mai potrivită pentru noi. Acum nu aștept decât să sar în avion pentru a merge la Veneția ca s-o revăd pe Zori. Cafeaua nu mă mai atrage. Înainte căutam în fiecare oraș nou pentru mine, cea mai grozavă cafenea. Astăzi căutările mele au încetat, fotografiile cu cafele aburinde și locuri încântătoare de degustare, filmulețele cu aparate de râșnit și alte minuni din domeniu, au dispărut, la fel ca și pasiunea mea pentru băutură. A dispărut pofta. A dispărut dorința. A dispărut plăcerea. Ce ciudat este să nu mai simt nevoia s-o sorb, s-o gust, s-o am în palmă în cea mai minunată ceașcă, apoi să nu mai plutesc pe norișori aburinzi și îmbătători de cofeină. Astăzi am energia primită de la soarele de dimineață, de la somnul odihnitor și sănătos, de la ora de sport făcută la primele ore ale dimineții. Nu-mi este dor de ea, de cafeaua mea aburindă care mă fermeca și mă îmbăta cu aroma ei perfectă, cu notele ei fructate ce-mi dezmierdau usor  papilele gustative și așa îndrăgostite tot de ea, cafeaua mea. Drogul meu de odinioară, a dispărut din viața mea. Și cât îmi doream să am propria-mi cafenea în care să mă îmbat clipă de clipă de mirosul ei, al cafelei perfecte pe care-o și visam. Așteptam dimineața pentru ea, așteptam clipele în care să mângâi ceașca mică și fină din porțelan pictat din care aroma venea-n valuri. Să-mi sorb cafeaua era ritualul meu de viață bună, muzica ademenitoare pe care doar eu o auzeam. Era al meu Brahms, iar eu ..  al cincilea anotimp al lui Vivaldi 🙂 .

Cafeaua apăsa butonul stării de bine la mine-n viață. Astăzi, butonul stării mele de bine sunt doar eu. Nu am nevoie de o dependență pentru a-mi crea binele. Și chiar de ziua cafelei sunt la primul curs de avansați de la Holisterapia alături de cea care ne-a spus că este indicat să renunțăm la dependențe. La pauze.. cafele, ceaiuri, prăjituri ne așteptau ca de fiecare dată. Am zâmbit ușor, apoi  am sorbit un ceai numai bun pentru ziua rece de toamnă care abia începuse.

Reclame