M-am intors! :)

Reprezentativ

Vreau sa cred ca nu mi-am pierdut mana si mai pot sa scriu pe tastura 🙂 pentru ca vara aceasta a fost una dedicata lecturii si scrisului de mana, o vara daruita in mare parte propriei persoane, una in care am vrut sa ma regasesc si, cred eu, ca am reusit, iar cautarea .. continua.

A fost relaxant sa scriu asa iar si iar, apoi sa incerc sa rotunjesc literele frumos in incercarea de a le aduce cat mai aproape de scrisul acela impecabil din scrisorile bunicului meu, apoi ale tatalui meu, scrisul elegant si gratios pe care doar un invatator ori un profesor de scoala veche il mai are. Fara un instrument elegant cu cerneala, ci doar inarmata cu un pix, de fapt cu o armata de pixuri care au cazut secerate de povara cuvintelor, n-am obtinut desavarsirea 🙂 , dar am primit mai mult decat speram: linistea si ordinea in gandire pe care tastatura, indiferent de culoare sau design, nu mi le-a oferit. Cu toate acestea imi era dor de ea, chiar si de „bocanitul” pe care-l scoate. Imi era dor de blogul meu, de mine in ipostaza de „blogger de duminica”, de comentariile catorva prietene care ma urmaresc on-line, asa ca.. „M-am intors!” si gandul imi zboara la spusele lui Maleficent din  prima parte a filmului”Descendentii”, desi nu exista vreo asemanare intre noi, de nici o natura, poate doar la suparare 🙂 🙂 🙂 .

 

Anunțuri

Cum am trecut cu bine peste sărbători

Anul 2017 care a trecut frumos și bine mi-a adus și sărbători liniștite fără bătaie de cap. Pentru prima oară după 13 ani de agitație și zbucium, gânduri multe și îngrijorare, sărbătorile acestea au fost zen. Poate vi se pare nepotrivit să nu te agiți de sărbători, să nu plângi dacă n-ai sarmale de Crăciun sau curcan de Anul Nou, dar mie mi s-a părut normal ca de sărbători să fiu bine și atât.

IMG_0963.JPG

În Ajun am fost musafir, musafir în prima zi de Crăciun și tot așa. Am pregătit micul dejun că în fiecare zi, doar că în plus am făcut o salată de boeuf fără boeuf 🙂 și o friptură în a doua sau a treia zi de Crăciun, în rest.. liniște și pace. Am împodobit bradul cu familia, de fapt doi brazi, unul mic în ghiveci, care a stat pe balcon, apoi un altul în living și am gustat din plin liniștea. Știți ce bine este să asculți.. liniștea? E minunat. Recunosc că am avut cele mai liniștite sărbători, dar nu chiar cele mai reușite pentru că doar eu, după cum mi-au spus fiicele mele, organizez cele mai minunate Sărbători de Crăciun. Așa că, flatată și odihnita am pășit încrezătoare în 2018.

IMG_0978.JPG

Vedeți ce simplu este să treci cu bine peste sărbători? 🙂 🙂 🙂

IMG_0991.JPG

Lista cu dorințe

Pe 31 decembrie îmi scriam dorințele pentru anul care sosea cu pași grăbiți: una, două, trei, nouă.. habar nu am câte am scris, pentru că am scris câteva. Recunosc că vreau să fac multe pentru mine. Vreau un an mai bun, ca toată lumea, dar mai vreau un an ușor și frumos în care să-mi împlinesc visele care așteaptă de multișor. Sunt curioasă dacă se împlinesc până-n iunie, toate. Eu așa vreau și mai vreau ca fiecare zi să fie „cea mai frumoasă zi din viața mea”. Buuuuun. Până aici toate sunt bune și frumoase. Aproape de miezul nopții, mi-am luat agenda albastră cu dorințe și le-am recitit, apoi am coborât să sărbătoresc alături de familie și prieteni Anul Nou. Perfect. Dopurile de la șampanii săreau în toate părțile, iar eu simțeam cum visele mele, dorințele pe care le scrisesem cu atâta ardoare în agendă, începeau să prindă contur. Așa că, la faza cu pupatul și ciocnitul paharelor, deja știam că dorințele mele sunt pe cale să se împlinească. Știu că vă pare puțin ciudat, dar chestia asta ciudată, pentru unii, funcționează perfect în cazul meu.  

În fiecare an mi-am pus câte o dorință în miez de noapte, dorință pe care n-am împărtășit-o nimănui, și nu-mi amintesc că vreuna să mi se împlinească în anul care a urmat, deși toate s-au împlinit până la urmă, dar mai târziu. Anul acesta am o lungă lista de dorințe și le vreau împlinite pe toate. Dacă în trecut așteptam și .. atât, anul acesta știu sigur că doar eu pot să-mi împlinesc visele, pe toate, fără să aștept nimic de nicăieri. Și mai știu că eu sunt dintotdeauna încrezătoare în mine și în puterile mele care nu m-au înșelat vreodată, poate m-au cam amăgit nițel ceva anișori, dar doar atât. Își mai pierde omu’ direcția câteodată, dar dacă vrea cu adevărat s-o găsească, poate. Iar eu chiar vreau și pot, Slavă Domnului! Cel mai nasol este atunci când nu mai vrei nimic, dar nu-mi amintesc s-o fi pățit în așa hal 🙂 . Eu chiar am vrut mereu câte ceva, poate mai mult decât media, și mai mereu am primit ce mi-am dorit, dar nu chiar imediat. Asta-i un pic nașpa, dar cum nu-s Samantha, e ok. Acum când diminețile-s senine și soarele bate-n geam, totul este posibil. Așa că, lista mea de dorințe e ca și împlinită. Cum suntem abia în 7 ianuarie, iar soarele a bătut clar astăzi în geam și ne-am răsfățat regește la cele peste 12 grade Celsius, nu găsesc vreun impediment, ci doar motive de veselie.

La mulți ani, Ioan și Ioana, Ionelia și Nelu, Ion și Ionica! Ne-am distrat fain astăzi, corect? Fain început de an.. 🙂 

Bună dimineața soare, bună dimineața 2018!

Ei, ce să-i faci, unii se „trezesc” mai târziu, procesează în ritm de vacanță și-și dau seama că au intrat în alt an abia pe 6 ianuarie 🙂 . Stați liniștiți,  nu este cazul meu. La trecerea dintre ani știam ce se-ntâmplă 🙂 cu mine și cu toți, mă bucuram, țopăiam și-i sărutam pe toți cei din jurul meu, pe ai mei mai cu dragoste, dar asta-i normal și mereu va fi normalul meu. N-am uitat de blog, de scris, de mine niciodată, dar am făcut exact ce simțeam că am de făcut: am citit mai mult, am scris de mână destul de mult, am avut grijă de mine. Interesant este că am ajuns să fiu persoana cea mai importantă din viața mea, fără a uita de copii și soț, dar punându-mă pe mine la locul potrivit.  

IMG_1099.JPG

Am realizat că atunci când îți acorzi atenție, toți ceilalți îți urmează exemplul. Mă bucur de ce-am reușit să fac cu mine și cu viața mea și simt că schița pe care o trasam înainte stângaci și nesigur, are tușe groase și clare. Desenul și întregul meu tablou al existenței a prins contur și strălucește ca un soare. Să mergi prin viață  impovărat de gânduri și nevoi e doar un fel de-a spune că trăiești. Am aflat, deși credeam că știu, că „a trăi” nu înseamnă „a supraviețui”, ci a te trezi fericit și bucuros că începe o nouă zi sau că soarele îți bate-n geam. Exact ca în copilărie, mă bucură fiecare clipă pe care o trăiesc conștient. În acest moment, bat în tastatura calculatorului meu care, deși „obosit”, „zâmbește” alături de mine, încântat de atenția pe care i-o acord. Mă uit în jur, îmi privesc biroul pe care l-am părăsit pentru o lungă perioadă, și simt că era momentul să mă-ntorc. 

Bună dimineața soare, bună dimineața 2018! M-am trezit și-mi place cum mă simt. 

Liniște și relaxare în .. saboți de lemn

Când vreau ceva mult de tot, simt cum se aliniază planetele pentru a-mi răspunde la nevoie. Așa s-a întâmplat și la început de noiembrie când, împreună cu al meu soț, am „fugit” de-acasă. Simplu. Nici n-am crezut că poate fi atât de ușor și de plăcut. Pe fete le-am lăsat în grija bunicii și ..  „zboară, puiule, zboară” taman la Amsterdam.  Am tot discutat despre „evadarea din rutină” alături de prietenele mele, la cafea, apoi s-a întâmplat minunea. Vedeți voi, exact ca-n „Secretul” Rhondei Byrne: întâi alegi gândul, faci afirmația, vizualizezi și.. gata!  Cartea asta am citit-o în urmă cu muuuulți ani. Să-și fi făcut acum efectul 🙂 ? Hi.hi.hi.. îmi râd astăzi în barbă gândindu-mă la ce ușor a fost. Vorba aia: dacă vrei, poți. Nu-ți trebuie cărți pentru a-ți împlini visele, ci doar dorința de a trăi cu adevărat în prezent, de a nu te gândi la ce a fost, nici la ce va veni, ci doar la ce faci acum

IMG_0187.JPG

 Mare lucru n-am făcut noi în capitală Olandei, dar ne-am simțit bine.  Ne-am plimbat căscând gura în dreapta și-n stânga, am râs mult de tot, exact ca-n vremurile bune când eram tineri, fericiți și fără griji. Ei bine, tineri suntem încă.  Fericiți doar noi ne putem face. Iar fără griji suntem doar atunci când realizăm că nu are rost să ne îngrijoram aiurea pentru că nu realizăm nimic în felul acesta. 

IMG_0351.JPG

IMG_0190.JPG

 Știți ce-am mai făcut? Ne-am cazat într-un hotel ca o fortăreață, cu camere înalte și ferestre enorme străjuite de statui impresionante. Ne-am plimbat noaptea cu barca pe canale, atunci când luminile străluceau minunat. Am băut bere la terase mici și cochete de pe marginea canalului înfășurați în pături roșii pufoase. Am descoperit fabrici de bere, impresionante pentru mine, deși nu-s băutoarea licorii, cu o atmosferă pur și simplu fantastică. Am mâncat în vechi restaurante olandeze în care străinii lipseau cu desăvârșire, noi fiind „păsări rare” și, probabil, ciudate 🙂 . Am văzut muzeu lângă muzeu, cei care-au fost acolo știu asta, olandezii făcând câte un muzeu pentru orice, la fiecare pas. Dar și noi am spus „pas” de astă dată. Nu faceți ca noi, desigur, dar pentru muzee vom programa o altă ieșire alături de drăgălașele noastre fiice. Ne-am plimbat prin orașul vechi privind casele cu ferestre mari și flori minunate, frumos rânduite pe margini de canal, cu poduri multe-multe și bărci ticsite de turiști, cu bicicliști de care trebuia să te ferești la orice pas și cu mașini puține. Acestea din urmă stăteau frumos rânduite în parcări civilizate, la o aruncătură de băț de bărci mari transformate în case plutitoare. Am străbătut părți bune din vechiul oraș, unde mă simțeam exact ca într-un cartier al artiștilor: ferestrele mari fără draperii sau perdele păreau toate galerii de artă, deși doar câteva erau galerii cu adevărat. În mintea-mi de artist, cum îmi place să spun și să cred, derula un film în care „gustam” din viața aceea de artist la Amsterdam. În filmul meu, locuiam într-o casă pe apă sau la margine de apă, o casă cu ferestre enorme, mai ales fereastra atelierului meu, în care candelabrul mare și opulent se clătina ușor deasupra tablourilor colorate și vesele ce umpleau toți pereții. Ultima pânză stătea cuminte pe șevalet alături de o paletă încă udă de culoare, reprezentând o femeie tânără încă, cu părul arămiu și ochii albaștri, toată un zâmbet. Cred că ghiciți cine era femeia cea zâmbăreață, așa e? Nu știu dacă visul meu o să prindă viață într-o bună zi, dar mi-a plăcut să-l am, să-l văd și să cred în el atunci și-mi place să scriu despre el, acum. 

IMG_0279.JPG

 Nu mi-am cumpărat saboți de lemn la Amsterdam, dar mi-am luat o haină galbenă-puișor din blană ecologică. Poate că vouă nu vă spune nimic nici haina nici culoarea ei, dar pentru mine ea înseamnă că sunt vie, puternică și încrezătoare în mine. Ea este biletul meu spre libertatea de a fi fericită și fără griji, încrezătoare în mine și-n puterile mele. Fiecare are acasă o haină galbenă, o eșarfa verde sau sau un pantof roșu, pașaportul pentru o lume în care noi facem regulile și ne trăim propria viață, nu a altuia.

IMG_0321.JPG

Relaxare cu prietenele

Bei o cafea cu prietenele? Foarte bine! Savurează cafeaua, simte momentul, fii acolo și numai acolo, lasă copiii, mama, soțul și vezi-ți de clipele acelea faine de relaxare. Parcă te simți mai bine acum, așa este? Momentele în care ai fost conectată la prezent, cu mintea la „aici și acum” te-au încărcat cu energie bună pentru întreaga zi. Nu mai contau facturile, temele copiilor, traficul, vremea urâtă, pentru că vremea ta a fost perfectă la cafea.

IMG_0037.JPG

IMG_0464.JPG

IMG_0443.JPG

Asta fac și eu în fiecare săptămână, de doi ani încoace, alături de alte mămici. Cele două întâlniri pe săptămâna mi-au încărcat bateriile de fiecare dată, înfrumusețându-mi viața. Rețetă este simplă și eficace: se iau patru-cinci mămici pentru 90 de minute și se „închid” într-o cafenea „tare” sau un restaurant de „top”, apoi minunea se produce. Am glumit cu „tare” și „top”, important este ca mamele să aibă timp doar pentru ele și să vorbească câte-n lună și-n stele. La mine a funcționat 🙂 🙂 🙂 . Mâine este miercuri și ne întâlnim din nou. Abia aștept!