M-am intors! :)

Reprezentativ

Vreau sa cred ca nu mi-am pierdut mana si mai pot sa scriu pe tastura 🙂 pentru ca vara aceasta a fost una dedicata lecturii si scrisului de mana, o vara daruita in mare parte propriei persoane, una in care am vrut sa ma regasesc si, cred eu, ca am reusit, iar cautarea .. continua.

A fost relaxant sa scriu asa iar si iar, apoi sa incerc sa rotunjesc literele frumos in incercarea de a le aduce cat mai aproape de scrisul acela impecabil din scrisorile bunicului meu, apoi ale tatalui meu, scrisul elegant si gratios pe care doar un invatator ori un profesor de scoala veche il mai are. Fara un instrument elegant cu cerneala, ci doar inarmata cu un pix, de fapt cu o armata de pixuri care au cazut secerate de povara cuvintelor, n-am obtinut desavarsirea 🙂 , dar am primit mai mult decat speram: linistea si ordinea in gandire pe care tastatura, indiferent de culoare sau design, nu mi le-a oferit. Cu toate acestea imi era dor de ea, chiar si de „bocanitul” pe care-l scoate. Imi era dor de blogul meu, de mine in ipostaza de „blogger de duminica”, de comentariile catorva prietene care ma urmaresc on-line, asa ca.. „M-am intors!” si gandul imi zboara la spusele lui Maleficent din  prima parte a filmului”Descendentii”, desi nu exista vreo asemanare intre noi, de nici o natura, poate doar la suparare 🙂 🙂 🙂 .

 

Șase zile fără online

Șase zile am am stat fără online, fără știri care să mă deruteze, am stat eu cu mine și cu ai mei, din când în când 😉. Asta nu înseamnă că nu mi s-a întins mâna după telefonul pe care îl port mai mereu după mine. De’, l-am rătăcit de prea multe ori prin casă așa că am ajuns să-l car după mine, doar nu are fir de care să mă-npiedic. De când s-au eliberat telefoanele, am ajuns să fim mai toți legați, ce-i drept cu acordul nostru, de telefon. Și.. culmea, ne place.

Nomofobie

În aceste șase zile de relache, chiar atunci, prietenele mele au stabilit o întâlnire la o cafea, întâlnire pe care am pierdut-o 🙁. Libertatea mea m-a costat o “evadare din casă” la o cafea cu prietenele mele, acum când toți #stămacasă. Oricum o dau eu la-ntors sunt dependentă, iar dependența mea are un nume: nomofobie. Știți ce e? Este teama de a sta fără telefonul mobil. Adică teama că în orice moment se poate întâmpla ceva despre care eu să nu știu nimic, tocmai atunci 😀. Câți dintre voi suferă de asta? Toți, corect?

Eu m-am dezlegat un pic, exact ca un câine care stă în lanț și tânjește după libertate, dorind să văd cum e mai bine pentru mine, să observ dacă-mi place libertatea sau să aleg rutina, obișnuința cu care am trăit atâta timp. Simțiți balansul..? Echilibrul este tot ce-mi doresc acum. Să știu cum să-mi organizez viața pentru a fi în armonie cu mine și cu cei din jur. Asta consider că-mi lipsea, armonia. Cred că de aici trebuie să încep.

Atunci când îți lipsește armonia în viață, nu cred că poți s-o găsești cu ajutorul unui guru sau al unui maestru. Maestrul pot fi doar eu pentru mine, pentru că doar singură mă pot organiza pentru a aduce Armonia în viața mea. Știu că acestea sunt doar cuvinte scrise-n online, nimic palpabil, dar vizibil, iar cuvintele sunt vii. Gândurile așternute astăzi în online prind viață și lucrează la Armonia vieții mele. Toți filozofăm zilele acestea, mai mult sau mai puțin, dar toți avem de ales. Eu aleg să fiu atentă la cum reacționez la evenimentele din viața mea pentru a fi în armonie. Totul ține de alegere și de cum dăm viață acestei alegeri sau mai bine spus cum o punem în practică.

Apropo .. îmi voi suna prietenele pentru a reprograma întâlnirea. Orice moment este bun pentru a-i întâlni pe cei dragi mie. Asta mi-am spus-o mereu.

Dacă am mai învățat ceva zilele acestea ar fi și asta: să nu las pe mâine ceea ce pot face acum. Ca și voi, știam asta, dar acum am simțit-o. Iar partea astea cu libertatea mi-a mai spus multe și m-a făcut să realizez multe. Asta nu înseamnă că m-am deșteptat peste noapte, doar că mi-am alocat ceva timp pentru mine pentru a înțelege lucruri și a mă înțelege. De timp am dus toți lipsă. Acum, mare parte dintre noi, îl avem. Ideea este să știu cum să-l folosesc și să acționez. Știți de câți ani fac eforturi să mă cunosc mai bine? Stiu, lumea piere și unii își piaptănă circumvoluțiunile pentru a nu le lăsa să se netezească 😂. Cam așa și eu.

Fiecare pe tarlaua lui face ce vrea și este clar că nu toți ne-am născut pentru a salva lumea. Să ne salvăm pe noi devenind conștienți. Eu asta fac, voi?

#stauacasa

Etichete

A trecut mai bine de un an de când n-am mai scris nimic pe acest blog, dar am scris în jurnal. Din 15 februarie 2019, atunci când am scris articolul intitulat „ ceva pentru tine, ACUM!”, titlu pe care l-am atribuit și grupului pe care l-am înființat în aceeași zi pe Facebook, n-am mai avut cuvinte pe care  le dăruiesc celorlalți pentru  le-am păstrat doar pentru mineLa acel moment nu mai aveam ce  transmit și am tăcut. Dificil pentru o persoană  mine 🙂 .

Astăzi m-am pus pe treabădupă zile în care mi-am tot făcut curaj, pentru  vreau  fac lucruri frumoase pentru mine și alți oameni.  Lumea întreagă stă chircită de spaimă și indiferent de cât de bine spunem sau credem  psihicul nostru este bine, panica ne poate copleși, uneori.  Am privit în stângaîn dreapta, dar mai ales în suflet și am văzut  oamenii vor  ajute alți oameni, ceea ce este minunat.  Tinerii fac cumpărături oamenilor mai în vârstă, patronii de restaurante pregătesc pachete cu mâncare pentru medicii și personalul din spitale, medicii stau nedezlipiți de căpătâiele bolnavilor pentru a le salva viața, actorii oferă cu grație și talent piese de teatru minunate, apoi spun  povești copiilor noștri dar și copiilor din noi, adulții, chefii bucătari oferă rețete și secrete pentru bucate delicioase, artiștii cântă și organizează ateliere online pentru o stare generală mai bună, oamenii frumoși cumpără flori, fructe, legume   și alimente de la producători pentru a le salva afacerea.. toți fac câte ceva pentru ca viața  meargă mai departe. Fiecare dintre noi poate face un gest frumos pentru aproapele lui.. Eu, Tu.

Pentru  #stauacasa

În urmă cu câteva zile, prietena și fosta mea colegă Mihaela Vasilescu, psiholog clinician și psihoterapeut, a propus prietenilor din online înființarea unui grup de suport emoțional pentru a trece împreună peste această perioadă dificilăAlături cu spiritul, deși izolați în casele lor, ei nu se vor mai simți singuri. Mi-a plăcut ideea și am rugat-o  organizăm un eveniment pe grupul „ ceva pentru tine, ACUM’, eveniment în care  discutăm subiecte care ne dor și  primim ajutor pertinent. Realizând importanța cuvântului spus și scris, care este viu, dorim  construim împreună cu toți cei ce simt asemenea nouă o lume frumoasă în care cuvântul și gândul bun este viața noastrăȘtiind aceasta, putem crea ușor o atitudine mentală armonioasă pentru a depăși criza. 

Zilele acestea este bine să avem grijă cum putem mai bine de mintea, trupul și sufletul nostru. Avem de ales: ne controlăm mintea sau ne controlează ea. 

             

FĂ ceva frumos pentru tine, ACUM!

 Fiecare zi este un dar pentru mine, pentru tine, pentru noi, ai înțeles? Asta înseamnă că ai face bine să mulțumești  și să te bucuri cât poți mai bine de fiecare clipă. Cum să faci asta? Simplu. Alege conștient să faci lucruri minunate pentru tine, activități care să te facă să vibrezi și să simți că trăiești cu adevărat. Uite.. acum două nopți, după ce am adormit-o pe fiica cea mică, o povestioară drăguță s-a derulat în mintea-mi nițel cam obosită, dar mai trează decât trupul. Am sărit din pat zburând către bucătărie, acolo unde nimeni nu m-aude și nu mă vede chiar de aprind lumina și tropăi, și-am scris tot ce mi-a dictat ea. Mintea. Povestioara mi-a părut drăguță, atunci. Sunt curioasă cum îmi va părea la o prima citire, pentru că eu doar am scris-o atunci. Atât. Asta am făcut eu în miez de noapte. Am scris ceva pentru sufletul meu și m-am simțit minunat. Apoi m-am întors în pat și am dormit bine de tot, pentru că eram mulțumită.

Astăzi aveam un program plin de acțiuni care să mă încânte de-a dreptul. Una s-a tăiat singură de pe listă, dar mi-am zis că n-a fost să fie, fără să mă supăr. Un nou proiect a apărut în viața mea. Valuri de energie bună m-au învăluit făcându-mă să zâmbesc fericită. Un telefon m-a întrerupt amintindu-mi că aveam ceva de rezolvat. Am ieșit parcă levitând. Tot drumul a fost o încântare, deși strada era în reparație. Ce să spun, pentru mine drumul era frumos și liniștit. Nu m-a deranjat nici blocajul din trafic, pentru că eram în lumea mea perfectă. Cu toată aglomerația, eu am ajuns înapoi în timp util, încântată să mă apuc de treabă.

       

 Atunci când vrei să faci ceva frumos pentru tine nu ai nevoie de bani, ci de Tine, atent și conștient. Fii prezent și ai să știi ce vrei și ce-ți aduce plăcere. De ești la serviciu și simți că lumea ți se clatină, ia o pauză. Chiar dacă deschizi o fereastră și asculți zgomotul străzii, tot este mai mult decât nimic. Te deconectezi de la priză și respiri. Atunci faci ceva pentru tine. Dacă poți să ieși la o plimbare în parc, super! Ți-ai făcut cel mai tare cadou. Ia-o la fugă pe alei, atinge un copac, ascultă liniștea și-ți revii. Adicătelea.. iar ai făcut ceva pentru tine. Ia o hârtie și scrie. Descarcă-ți emoțiile pe coala albă scriind tot ce-ți trece prin cap fără oprire. E relaxant. Desenează ceva, chiar de nu ești vreun talent. Desenează locul în care vrei să fii sau persoanele alături de care ai vrea să stai în acel moment. Iar dacă nici asta nu se poate sau nu-ți place, apelează unul dintre prietenii tăi veseli și vorbește. Orice lucru mărunt în aparență poate fi un imens ajutor pentru mintea ta stresată sau obosită.

 Ce vreau eu să spun, în caz că n-ai priceput din titlu, este că e timpul să fii conștient de momentul de față pentru a trăi cum poți mai bine și mai frumos. În acest fel, viața se umple de lumină și culoare sau de ce vrei TU.  Află ce-ti  place cu adevărat să faci, găsește pasiuni noi, taie lemne, dacă asta te ajută, astfel încât viața să-ți fie magică. Ieși la soare, merită!  

Iar la finalul zilei, mulțumește pentru minunea de a fi și de a trăi o viață cum alta nu-i.

„Ai încredere în mine..”

Care-i treaba, oameni buni, cu încrederea asta? De ce toată lumea îți cere să ai încredere sau te tot întreabă dacă ai încredere, de parcă în asta le atârnă viața în acel moment. Dacă am încredere sau nu, mă interesează pe mine, corect? Pot să nu am și să spun că am sau invers. De parcă toată lumea se învârte în jurul încrederii. Mă lași? Am avut oceane de încredere de când mă știu și le-am tot împărțit în dreapta și-n stânga, sus și jos, jos și sus, de jur împrejur și? Degeaba. Care-i problema cu încrederea asta?

Înainte de a încheia concediul pentru creșterea copilului, la fiica mai mare, o fostă colegă și prietenă de la un ziar m-a întrebat dacă vreau să vin să lucrez ca PR la o televiziune. Ea era acolo director de comunicare. „Ai încredere în mine”, mi-a spus. „Sunt eu, prietena ta. O să fie bine. Vei avea timp pentru tine și pentru copil, programul e ok. Totul o să fie perfect, doar sunt eu. Mă cunoști. Ai încredere!”. Și-am avut. I-am dat o cantitate serioasă din oceanul încrederii mele și-am plâns apoi șiroaie ce se scurgeau tot acolo. În ocean. Dar ghici ce se întâmpla.. după? Oceanul încrederii mele se micșora cu cât plângeam eu mai mult. Se micșora când plecam la serviciu cu noaptea-n cap și mă-ntorceam târziu în noapte. De ziua mea am plecat puțin mai repede, undeva pe la ora 19.00, ca pe la 21.30 să primesc un telefon în care mi se spunea să ajung și mai devreme a doua zi. Și ia ghiciți dacă-mi primeam salariul? Nici nu mai știam, la un moment dat, dacă primeam salariul din luna respectivă sau cel din urmă cu două luni. Am avut încredere. Un ocean de încredere. Am multe exemple să dau, dar acesta a fost primul care mi-a venit în minte. Probabil a durut foarte tare, deși mai toate au durut. Importante nu sunt poveștile mele, pentru că povești de acest fel avem toți, important este să avem încredere în noi și atunci chiar putem face orice.  Dar de ce ar vrea neapărat cineva încrederea mea? De ce și-ar dori să-i acord capitalul încrederii mele? I-ar ține de cald acum că-i iarna-n toi? Important este ca fiecare să aibă încredere în el, să aibă cuvânt, să fie sincer cu el și cu ceilalți și atunci întrebările de genul „Ai încredere în mine?” nu și-ar mai avea rostul. Am coloană vertebrală, sunt un om corect și decent, asta-i cartea mea de vizită. În asemenea condiții nu punem întrebări dacă avem sau nu încredere, pentru că asta vine de la sine. De ce aveți nevoie de validări? Vă simțiți mai bine așa? A revenit brusc încrederea în voi când eu am spus „DA”?

 Oameni buni, încrederea se câștigă, ca și respectul, iar dacă există respect, există și încredere. Am încredere în mine că am să fiu o mamă bună tot mereu și am să-mi iubesc fiicele, apoi am încredere în mine că n-am să le bat la cap, n-am să le stresez cu problemele mele…bla..bla..bla.. Ei bine, la final, acolo unde vorbesc despre stres și bătăi de cap, acolo scârțâie, simțiți? Acolo parcă nu mai am încredere în mine. E clar că nu sunt foarte sigură dacă eu sunt mama perfectă, deși vreau să fiu astfel. Așa că, dacă în mine nu pot avea încredere 100%, de ce aș avea încredere în tanti de la colț care-mi vinde covrigi sau în doamna care-mi vinde creme pentru că ale ei sunt cele mai bune din lume? Ce nevoie au ele de încrederea mea? Se simte de la o poștă că au nevoie de banii mei pentru ca serviciul lor să meargă și să-și ia salariul la timp. În fapt, uneori îmi pare că fiecare păcălește pe fiecare și puțini sunt cei ce fac sincer și corect un lucru. Toată lumea vrea să câștige repede și nimeni nu pare interesat de un câștig serios, în timp. Nu vreau să jignesc pe nimeni, doar observ, pentru că.. ce-au prins în mână, nu-i minciună. 

 Asta nu înseamnă că nu mai acord încredere. Mi-o acord mie, apoi celor care mi-au câștigat-o. Pe ceilalți îi las să se simtă lezați pentru că nu le-o împart cu larghețe ca înainte. E treaba lor.

 

Detox on-line

 Iubesc on-line-ul și-mi place mult să scriu, chiar dacă blog-ul meu nu „bubuie și duduie” zilnic sau măcar o dată pe lună. Am observat că am foarte mult timp și ziua-mi este mai lungă atunci când plimbările-n on-line sunt scurte sau anulate în ultimul moment. Se vede asta pe fața mea, căreia acum nu-i lipsește zâmbetul. Zilele în care sunt veselă și mă bucur din orice sunt zile câștigate, deși timpul trece, dar trece cu folos, cu lucruri mărunte pe care le fac cu drag și plăcere pentru mine. Eu nu aștept să treacă ziua pentru că următoarea zi este mai bună. Astăzi este cea mai bună zi pentru mine și o umplu cu lucruri care-mi umplu sufletul cu bucurie. 

 De Crăciun, să fii mai bun este cel mai nimerit slogan și mod de a fi. Mai bun, mai blând, mai vesel.. n-au fost simple cuvinte, ci stări, trăiri minunate. Ca niciodată, am făcut bradul cu o săptămână înainte de Ajun și magia a pus stăpânire pe mine, pe noi, pe întreagă casă. Astăzi, 14 ianuarie, bradul nostru este uscat, dar încă ne luminează și încălzește livingul. Astăzi este prima zi de școală din an și ziua în care bradul pleacă. Și-a făcut datoria mai mult ca niciodată și-i suntem recunoscători pentru asta. Sunt recunoscătoare și pentru că am aflat ce-i lipsea livingului și acum știu cum să-l îmbunătățesc.

                              

 De Anul Nou mi-am spus că vreau să petrecem în familie, cea restrânsă, adică noi patru. O invitație neașteptată ne-a deraiat de pe „orbită”, dar ne-a dăruit o noapte minunată. Am dansat noaptea întreagă cum n-am mai dansat de foarte mult timp și a fost perfect. Este drept că sfârșitul de an a fost fără multe fotografii, dar cu amintiri minunate, iar începutul a fost și mai bun: mult timp în care ne-am bucurat de noi și ne-am simțit minunat. Telefonul a fost un simplu telefon și atât. Instagramul și Facebook-ul au stat pe banca de rezerve, blogul de asemenea. Cred că un detox de acest fel este indicat uneori. La mine, la noi a funcționat.  

Ce vă doresc pentru noul an? Păi.. ce-mi doresc și mie. Vă doresc să vă iubiți mai mult și în fiecare zi să faceți ceva frumos pentru voi.