M-am intors! :)

Reprezentativ

Vreau sa cred ca nu mi-am pierdut mana si mai pot sa scriu pe tastura 🙂 pentru ca vara aceasta a fost una dedicata lecturii si scrisului de mana, o vara daruita in mare parte propriei persoane, una in care am vrut sa ma regasesc si, cred eu, ca am reusit, iar cautarea .. continua.

A fost relaxant sa scriu asa iar si iar, apoi sa incerc sa rotunjesc literele frumos in incercarea de a le aduce cat mai aproape de scrisul acela impecabil din scrisorile bunicului meu, apoi ale tatalui meu, scrisul elegant si gratios pe care doar un invatator ori un profesor de scoala veche il mai are. Fara un instrument elegant cu cerneala, ci doar inarmata cu un pix, de fapt cu o armata de pixuri care au cazut secerate de povara cuvintelor, n-am obtinut desavarsirea 🙂 , dar am primit mai mult decat speram: linistea si ordinea in gandire pe care tastatura, indiferent de culoare sau design, nu mi le-a oferit. Cu toate acestea imi era dor de ea, chiar si de „bocanitul” pe care-l scoate. Imi era dor de blogul meu, de mine in ipostaza de „blogger de duminica”, de comentariile catorva prietene care ma urmaresc on-line, asa ca.. „M-am intors!” si gandul imi zboara la spusele lui Maleficent din  prima parte a filmului”Descendentii”, desi nu exista vreo asemanare intre noi, de nici o natura, poate doar la suparare 🙂 🙂 🙂 .

 

Reclame

Flick flak :)

 Au trecut două zile de când am trecut la ora de vară și tot de atunci suntem mai obosiți. Seara mergem târziu la culcare, că de’.. așa ne-au obișnuit cele câteva luni de iarnă. Abia dacă se simte că vine primăvara. Suntem în 27 martie și astăzi am purtat haină de blană, ce-i drept ecologică 🙂 , dar tot călduroasă și tot blană e, chit că-i galbenă ca un soare sau ca un pui gălbior și pufos de găină. Tare mi-e dragă haina asta! Cred că din cauza ei mai stă iarna, ca să mă satur de ea și de..haină. 

Dimineață trag de mine să mă ridic din pat, apoi trag de fii-mea mai mică. O îmbrac adormită, apoi o tot strig, doar-doar s-o trezi. Restul e mecanic: spălat pe dinți, pieptănat, încălțat și tras una bucată haină, apoi plecat. Suntem roboței. Ce-i ăla mic dejun? Habar n-am și oricum nu e timp pentru așa ceva, mai ales acum când e musai să te ridici din pat cu o oră mai devreme. Zici că ne-am mutat în America, așa-i chinul călăre pe noi 🙂 🙂 🙂 .  Fii-mea adoarme în mașină și la dus și la întors. Coboară apoi și merge dormind. S-a trezit, parcă, la masă. Atât. Câteva zile vom fi „gimnaste”. Facem flick flak, dar doar în gând. În realitate.. dormim pe noi. Ca adult, am cafeaua care mă trezește, la copii e mai dificil. Voi cum stați?

Eu.. ghiocel :)

 Cum „m-am trezit” eu pe 20 martie 🙂

Vreau să cred că m-am trezit și sunt conștientă de mine acum, nu ieri sau mâine.. pentru că ieri a trecut, iar mâine va fi. Eu sunt conștientă acum pentru ca mâine să vină iar și iar, tot mai mult și mai bine. De ce să aștept să mă simt bine mâine, să fac ceva pentru mine „mai încolo” sau să-mi ofer atenție atunci „când voi avea timp”? Cred că pot să-mi ofer timp să respir adânc în acest moment, să simt cum aerul îmi pătrunde-n plămâni trezindu-mi fiecare bucățică din mine. Unu.. doi.. trei..  patru.. cinci sau mai mult de atât. De fapt, atât cât vreau și simt că este necesar pentru mine. Dacă respirația conștientă mă readuce în propria-mi viață, atunci respirație conștientă să fie… Merit să-mi trăiesc viața și să mă bucur de ea, apoi să fac lucruri importante și interesante pentru mine și ceilalți.

„Primăvara are haină nouă și groasă”, îmi spunea fiica mea cea mică dis-de-dimineață. Chiar așa.. primăvară are haină nouă și chiar de nu-mi vine să sar de bucurie, n-am cum să nu observ ce frumos ninge și cât de curat pare totul acum. Albul zăpezii vine să șteargă urâtul din noi și să ne trezească la realitate sau nu. Ca și noi uneori, natura nu are puterea s-o ia de la capăt și tot trage de timp. Mai plânge un pic în somn, apoi îngheață tot dorind să facă curățenie.  Preferă să-și tragă o plapumă albă peste ochi și să doarmă. Eu am ales să nu mai dorm și să nu mai trag de timp. Eu cred că mă trezesc cu fiecare clipă ce trece și-o simt cum trece pentru că o trăiesc, cu fiecare carte citită ori curs la care accept conștient și cu drag să particip. Iar azi, aici și acum mă bucur că sunt, iubesc să exist și să simt conștient tot ce se întâmplă cu mine.   

E ziua ta, femeie!

 E ziua ta, femeie! Primăvara ți-a oferit cea mai frumoasă zi cu soare din acest an. Zâmbește, râzi cu poftă, bucură-te de tine și de viață pentru că meriți. Meriți să fii fericită, meriți să fii iubită, meriți să ai viața pe care ți-o dorești! 

 Ai auzit? E ziua ta, femeie! Cu bune și mai puțin bune, tot e ziua ta și e bine s-o iei ușor, adică cu răbdare și încredere, că toate le ai, câte le dorești, de asta vrei. Păi cum altfel, când copila-ți spune atât de frumos:”Te iubesc, mamă!” îmbrățișându-te cu iubire. Apoi când.. pe marginea mesei din bucătărie mai adaugă o literă, ba chiar două,  la felicitarea ei pentru tine, pe care a purtat-o vreo două săptămâni în ghiozdan. ‘Ce dacă din martie a ieșit R-ul 🙂 ? Un alt motiv pentru a zâmbi larg. 

 E ziua în care soțul îți aduce flori și te strânge-n brațe cu drag. A.. stai puțin.. asta a fost ieri, pentru că nu e nevoie de o zi anume pentru așa ceva. Ziua ta poate fi în fiecare zi, atunci când vrei. Azi ți-a adus un tort uriaș care să-ți spună că ești a lui sărbătorită, apoi te-a luat la piept de parc-ați fi doar voi în astă lume, voi doi îmbrățișați ca într-un dans sau zbor deasupra tuturor. Azi și adolescenta ta a primit flori. Te-ai bucurat de parcă ai fi fost tu la vârsta ei. E ziua ta, e ziua ei, e ziua voastră.

 Ești mamă tu, dar te gândești și la a ta mamă și-alergi apoi să iei cele mai frumoase flori pentru a i le dărui.. la rându-ți cu iubire. Azi ți-au zâmbit niscaiva lalele, doar e primăvară.  Femeile primesc cu plăcere flori și dăruiesc cu pasiune alte flori. Lalelele roșii sunt asociate cu ideea de dragoste adevărată, de asta i le-ai dăruit mamei. Cele galbene reprezintă optimismul și bucuria, lalelele mov, regalitatea, iar cele albe prețuirea. Observat-am că pentru tine ai oprit albele, semn c-ai început să te prețuiești, o modalitate de a-ți cere iertare pentru că abia te-ai trezit și-ai început să fii conștientă de propria-ți persoană. Pe cele mov și galbene le-ai dăruit celor ce clar aveau nevoie. Respect.  Am notat tot și vreau să-ți spun că-mi place. Omida-n fluture s-a prefăcut și-ador a ta schimbare. E ziua ta, femeie! Zâmbește și mergi mai departe cu iubire. Aflat-ai drumul bun. Ferice.

 

Invizibilitatea se tratează :)

Etichete

, , , ,

Eu, invizibilă? Cum asta? Adică .. eu, o femeie destul de vizibilă și vocală, am trecut printr-o perioadă de invizibilitate ce îmi dădea o stare de neliniște cumplită. Întrebările roiau în juru-mi ca albinele la miere și, deși nu-mi plăcea, nu făceam nimic să ies din starea aceea. Tot așteptam o mână uriașă care să mă scoată din hăul în care căzusem. Strigam.. dar nu mă auzeam, exact ca într-un vis urât și zilele treceau, iar eu mă făceam mică, tot mai mică, fără a mă transforma într-o Alice care călătorește într-o țară a minunilor, ci într-o Ingrid invizibilă. Nasol, îmi spuneam, tot în gând așteptând para lui mălăiață să-mi pice-n gură și să mă întremeze. O nătăfleață mă simțeam până-ntr-o zi în care o prietenă din copilărie mi-a spus cum și-a revenit. Dacă ea s-a salvat, eu de ce n-aș putea? Pentru mine s-a aprins deodată becul de care aveam nevoie și deja simțeam că prind culoare.

 Cred că prima culoare a fost în obraji, de rușine că m-am lăsat pe tânjală, apoi în inimă și ceva strălucire în ochi. A fost de ajuns ca să-mi doresc mai mult. Și de atunci îmi tot doresc câte ceva ce pot realiza singură, apoi trec mai departe. Citisem multe cărți de dezvoltare personală până la acea vreme și știu că reușeam să mă pun în priză cu ceva voința și dorință. Deși locurile la cursul vizat se epuizaseră, mi-am spus că unul va fi al meu.  Așa a și fost. Eram prea sigură ca să nu fie adevărat, universul lucrând, ca duhul din sticlă, să-mi satisfacă dorința. Așa am cunoscut-o pe Niculina Gheorghiță, persoana care mi-a explicat simplu și clar ce am de făcut. Nu eram doar eu cu ea, ci o sală întreagă și femeia care ne lăsase pe toți cu gură căscată și cu încrederea-n suflet. O mulțime de adulți cu suflete de copii.. rătăciți de la drumul ales în viață, fiecare cu câte o mască sau mai multe. Eu însămi eram blindată, doar-doar să mă vadă și pe mine cineva. Mă așezasem în primul rând nu din dorința de vizibilitate, deși-mi doream asta, ci din simplul fapt că voiam cu toată ființa să văd și să aud tot, să mă umplu de lumină și cunoaștere din prima 🙂 . Deși stăteam toți cuminți, o mare de mâini simțeam că se agită peste tot în jur. Trăgeam cu ochiul și nimic. Eram cu toții agitați, dar tot ca soldățeii stăteam. Ce mai încoace și încolo.. femeia din fața noastră  ne fascinase. Atât de mult dorisem s-o cunosc și era acolo, înaintea mea, a noastră. Oare mă vedea? Știa că sunt eu, Ingrid? E hilar, știu, dar voiam să mă vadă doar pe mine atunci și cred că toți ne doream asta. Cum mă-nvățasem să fiu invizibilă, mi-au venit în minte imediat cuvintele-balast ce mă țineau priponită într-o zonă ce nu-mi plăcea, dar o alimentam cu propria-mi energie cam palidă, dar energie totuși: „Cine ești tu ca să te vadă?”. Exact, cine eram? Mai eram eu sau umbra mea?” Mi-am dorit să nu rămân doar o umbră, pentru că mă iubesc și merit să fiu Eu. Sunt fericită că nu mă mai simt atacată de gânduri și-am reușit să le privesc detașat, apoi să le aleg pe cele care-mi plac. Le vad  că pe niște corăbii pe fluviul vieții, exact cum a spus ea, Niculina (https://www.brasovtv.com/index.php/video/brașovul-actual/8738-niculina-gheorghita-12-02-2018 ).

Când trăiești în prezent devii conștient de tine și ale tale gânduri, înveți să alegi ce e bun și afli ce vrei și ce este mai bun pentru tine. Senzația este minunată, iar „wow!” chiar este cel mai potrivit. Un alt cuvânt mai bun nu am găsit pentru că pur și simplu am rămas fără cuvinte. Este emoție, e strigăt de victorie, e fericire și e wow! 

 

 

E primăvară.. curață zăpada și zâmbește-i soarelui, poate vine :)

În această noapte temperaturile vor ajunge la -16 grade și câinele meu Max nu se lasă adus în casă. Două nopți l-am păcălit, astăzi nu mai merge. Cred că știe mai bine decât mine ce-i trebuie și, cu siguranță, locul lui este în cușca din curte și nu sub masa din bucătărie.

                Mâine, calendarul spune că este prima zi de primăvară, care-i ditamai ziua de iarnă și nu tocmai ușoară. Stau cu inima strânsă gândindu-mă la lățosul meu cum stă zgribulit în cușcă, la Gushi și Nacho care se cuibăresc în paiele proaspete pe care cu generozitate le-am îndesat în cușca-coteț 🙂 . În copilărie dormeam cu câinele-n pat, care se așeza la picioare, alteori îmi învelea capul ca o căciulă flocoasă. Mereu am avut un animăluț în jur și dragostea lui mi-a făcut bine pentru că așa funcționez eu perfect: iubită. De când îl am pe Max nu mai am grădină, adică nu mai am nici ghiocei care să-mi spună că sosește primăvara. Sincer, cred că i-a ronțăit anul trecut 🙂 . Nu mai am flori decât în ghivece aranjate la fereastă ori pe balcon, dar câinele-mi zburdă fericit. Iubește florile și-s sigură că i-au plăcut ghioceii, tufele de hortensii, lalelele și irișii. Au scăpat doar trandafirii care s-au cățărat deasupra magaziei vecinei bucurându-se de soare și libertate.

 În 15 minute pășim în primăvară și-mi tremură câinele-n cușcă, frate! Postez și fug să-mi aerisesc camera, doar câteva minute ca să nu îngheț de la aerul de primăvară 🙂 . O primăvară minunată!